fbpx

Designul biofilic – conceptul care îmbrățișează natura

Ce reprezintă acesta și de ce contează?

Abordăm un ritm grăbit al vieții, astfel încet dar sigur pierdem conexiunea cu natura, devenind parte a urbanizării. Drept rezultat, începem să conștientizăm și să resimțim cât de mult acest fapt ne afectează starea de spirit și starea de sănătate. Îți mai amintești când ai mers la o plimbare în natură? Probabil ai experientat fericire și liniște interioară. Ce ar fi dacă ai reproduce acele trăiri de ordin fizic, emoțional și psihologic în spațiul tău? Soluția perfectă în acest caz este designul biofilic. Acesta reprezintă un nou stil ce îmbrățișează natura, care se referă la crearea unor medii ce promovează conexiunea și interacțiunea umană cu natura.

Importanța actuală a designului biofilic

Îmbunătățirea sănătății și a bunăstării

Elementele naturale precum lumina
naturală, plante, apa și materiale naturale, pot reduce
nivelul de stres, scădea tensiunea arterială, îmbunătăți calitatea somnului și crește nivelul de concentrare și productivitate.

Estetică și confort

Designul biofilic adaugă frumusețe și calitate estetică în mediul construit. Utilizarea elementelor naturale, precum lemnul, piatra și apa, pot
crea o atmosferă plăcută, relaxantă și confortabilă atât în
spațiile interioare, cât și în cele exterioare, astfel, de parcă îmbrățișează natura și o aduce mai aproape de spațiile noastre.

Reducerea poluării interioare

Integrarea plantelor în interior și utilizarea materialelor ecologice, ajută la
îmbunătățirea calității aerului în spațiile interioare. Plantele absorb poluanții și eliberează oxigen, contribuind la reducerea nivelurilor de CO2 și a altor substanțe toxice din aer.

Creșterea conectării sociale

Spațiile verzi și aranjamentele biofilice pot oferi un mediu mai atrăgător
pentru interacțiuni sociale. Aceste locuri pot deveni puncte de întâlnire și adunare pentru oameni, promovând interacțiunea și conectarea.

5 moduri prin care poți integra designul biofilic în spațiul tău :

1. Optează pentru materiale ecologice

Înlocuiește materialele sintetice fie cele artificiale, cu materiale naturale în finisaje, mobilier și decor. Alege lemn, piatră, bambus fie alte materiale organice găsite în natură.

https://i.pinimg.com/564x/74/bf/51/74bf51db0f5efee50c6850b44dde0065.jpg

2. Creează un colț de natură

Dedică o zonă din încăpere pentru a crea un colț de natură. Ca opțiune ar fi să amplasezi un mic acvariu, sau crearea unui perete cu verdeață. Astfel, poți crea o oază de relaxare și liniște.

3. Utilizează culori în nuanțe cât mai aproape de natură

Spre exemplu: albastru, verde, maro, bej, culori inspirate de flori și plante: roz, galben, portocaliu utilizate ca accente decorative, în textile, fie detalii de design.

https://i.pinimg.com/564x/fd/86/e8/fd86e82ad0fcc2187af89cac97eaa69c.jpg

4. Folosește diverse texturi întâlnite în natură

Texturile naturale cum ar fi: lemnul, piatra, diverse tipuri de
vegetație… pot fi integrate în mobilier, în finisaje, în textile sau în
elemente decorative pentru a crea o atmosferă autentică și plină
de viață.

5. Folosește lumina naturală

Încearcă să maximizezi utilizarea luminii naturale prin folosirea geamurilor mari, evitând construcțiile care blochează lumina și utilizând materiale și culori care o reflectă, cum ar fi: sticla, oglinzile, metalul, culorile alb și bej, tonuri pastelate.

Creați-vă propriul stil vizual … lăsați-l să fie unic pentru dvs. și identificabil pentru ceilalți.

Orson welles
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *