Designul interior este peste tot, fie că ne dăm seama sau nu. Se reflectă în culorile și formele mobilierului folosit în locurile pe care le vizităm, texturile suprafețelor din casele noastre. Istoria acestuia s-a înrădăcinat adânc în societatea noastră și se reflectă și în prezent.
Când designul de interior a reușit să acapareze o popularitate și importanță atât de mare și de unde preia începuturi?
Istoria designului de interior. Începuturile
Menționat în istoria mitologiei indiene și reflectat în vasele mormintelor faraonilor, designul de interior a servit drept dovadă a modului în care regii egipteni își decorau locuințele. Grecii și romanii au folosit arta Feng Shui-ului pentru a-și decora casele.
Odată cu sosirea Renașterii, s-au stabilit culorile bogate și extravaganța, iar odată cu trecerea la baroc, luxul s-a schimbat. Perioada rococo a introdus în locuințe accente influențate de cultura asiatică, iar neoclasicismul ulterior a adus nostalgie pentru vremurile străvechi și elementele caracteristice ale acelei epoci.
În jurul anilor 1950, stilul scandinav, adus în casele oamenilor de companii precum IKEA, a atins și el apogeul, urmat de minimalismul, care a fost introdus după al Doilea Război Mondial și popularizat în anii 1960 și 1970.
Apariția televiziunii HGTV (Home & Garden Television) a dus la formarea generație designerilor DIY (do it yourself), demonstrând că, în cazul în care bugetul nu îți permite sau nu dorești să angajezi un specialist, poți să îți amenajezi singur locuința cu costuri minime.
Criza sanitară actuală are un impact considerabil asupra societății. Noile tendințe în amenajarea interioară urmăresc să facă clădirile cu dotări multifuncționale care să răspundă tuturor nevoilor.
Istoria este martorul care confirmă trecerea timpului, iluminează realitatea, vitalizează memoria, oferă călăuzire în viața de zi cu zi și ne aduce știri din antichitate
Marcus Tullius Cicero